Ultimele postări

Provocări de lectură pentru 2016

By 12/30/2015 12:20:00 p.m. , , ,

    Cu pași repezi 2015 se apropie de final. Un an plin de amintiri, care păstrează viu amalgamul de locuri și stări prin care lectura m-a purtat, îndemnându-mă acum să mă gândesc, poate prea devreme, la călătoriile pe care le voi face în noul an. Ca să am biletul asigurat, am încercat să realizez câteva posibile liste de „destinații”, adică de cărți, pe care vi le recomand și vouă.


                         Sursă foto:Tumblr

        Și, cum sunt interesante deopotrivă pentru pasionații de lectură, cât și pentru cei care ezita într-ale cititului, lansez trei provocări, prin care îmi doresc să aduc mai aproape de cititori titluri dragi mie, câțiva autori care m-au făcut să mă îndrăgostesc de scrisul lor, dar și alții pe care urmează să îi descopăr. 
       Prima provocare (sper eu prima și din sfera blog-urilor românești) este inspirată din BookChallenge-ul de anul trecut, care a făcut furori în rândul internauților, cu deosebirea că toate cerințele sunt create de mine, în funcție de ceea ce îmi propun să citesc în 2016, dar și de romanele pe care le am în jurul meu în timp ce vă scriu și care, iată, mi-au dat idei.



    Dacă inspirația nu este prea prietenoasă cu voi sau dacă, pur și simplu, căutați o altfel de provocare, vă propun două alternative, de această dată puțin diferite. Prima dintre ele se bazează pe operele unora dintre autorii români de seamă, unii dintre ei, într-adevăr, mai puțin cunoscuți, dar care merită atenția noastră. Am propus titluri, pe de o parte pentru a vă fi mai ușor, iar, pe de altă parte, pentru a vă dezvălui un „fragment” din ceea ce am citit sau îmi doresc să citesc. Am considerat, de asemenea, că o listă care să aducă în prim-plan scriitori naționali ar apropia, întrucâtva, cititorii de literatura noastră, adesea ignorată sau abandonată din cauza anumitor prejudecăți. 



     Pentru iubitorii de literatură universală, am pregătit o provocare ce cuprinde autori și opere străine. Multe dintre ele sunt o noutate și pentru mine, așa că voi încerca să duc la bun sfârșit această listă. Bineînțeles, după fiecare lectură îmi voi rezerva timp pentru a scrie câte o recenzie și pentru a face schimb de impresii cu voi.


   Sper ca provocările Printre(g)Rânduri să vă inspire și m-aș bucura să aflu că mulți dintre voi veți încerca să le duceți la capăt. Cei mai conștiincioși vor avea, la sfârșit de an, șansa de a fi recompensați. Până atunci, însă, drumul este lung. Un an se încheie și un altul ne bate cu nerăbdare la ușă. Fie ca 2016 să vă aducă împlinire, fericire și lecturi cât mai numeroase, bogate! Vă mulțumesc pentru sprijinul din acest an și vă asigur de multe surprize în 2016!
    

S-ar putea să îți placă și:

0 comentarii